Prima* calatorie in strainatate

Prima oara cand am iesit din tara – da, e adevarat, am mai iesit din tara; taranul cu prazul in papornita a mai parasi odata Romanica, doar ca a fost pentru atat de scurt timp si intr-o zona care are o influenta romaneasca destul de mare incat consider ca prima mea iesire din tara a pornit din necesitatea de a merge la niste cursuri in Olanda. Stiu ca suna banal, dar pentru mine, ala care a spus ca nu va mai iesi din tara niciodata dupa Pelerinajul prin Dobrogea, a fost un lucru mare sa ma hotarasc sa plec la Ommen, la fundatia Olde Vechte, pentru a studia Coaching si Mentorare in context international.

Bun, m-am inscris – m-am complicat cu tot felul de hartii – acum privind in urma cred ca e mai simplu si mai util sa ma organizez la fata locului cu biletele si alte nebunii – abia as avea mai multa libertate. Cred ca e cazul sa incep cu primele lucruri pe care le-am invatat in aceste 10 zile de calatorii (cred ca sunt mai multe, dar nu e cazul sa despicam firul in patru). Am invatat ca pot sa ma descur oriunde, in orice situatie, in orice limba – si daca nu pot inseamna ca nu trebuie sa imi pese. E drept ca am baut bere de care nu am vrut si am mancat blood pudding desi scria cu totul altceva in engleza in meniu – dar nu a murit nimeni si face parte din procesul de invatare.

Nu voi descrie cursul – pentru ca nu am ce descrie – a fost foarte dificil pentru mine, un om mult prea structurat si cu nevoie de a avea control pe absolut orice se intampla in jurul lui, sa cedez acest control si sa ma adaptez situatiei si sa ma bucur de momentul in care eu nu mai am repsonsabilititate decat fata de mine; sau poate chiar asta ma sperie. M-am prins de asta abia in a 4-a sau a 5-a zi a cursului.

Daca ar fi sa descriu acest curs in cateva cuvinte pentru cei interesati ar fi asa: “O experienta in care emotia, rationaul si socialul se imbina; unde e necera iesirea din zona de confort si de multa practica. Vor exista momente in care nu vei intelege nimic, dar pana la urma intelegerea tine doar de tine, tu esti responsabil de procesul de invatare destinat tie, nimeni altcineva, nici macar trainerii. Nu tine cu dintii, adapteaza-te; nu sunt utile asteptarile, vor fi depasite cu mult; ce inveti? Despre tine – <<cu totii avem toate uneltele de a face coaching, le avem la noi, doar ca trebuie sa constientizam cand le folosim.>> – nu sunt definitii, nu sunt metode, pentru ca suntem unici si irepetabili, cum ar zice unii, si mai ales suma tuturor oamenilor din viata noastra.”

Ce m-a lovit din plin? Cred ca e mai simplu sa le un cu liniuta de la capat.

– la final am ajuns la concluzia ca trebuie sa mai fac astfel de eventuri; a fost greu – mi-e dor de Romania, am plans pe tren ascultand Tudor Gheorghe – Acolo este tara mea. Probabil de asta imi era teama sa plec din tara, pentru ca va incepe sa imi paca si totodata sa imi fie dor.

– m-am lovit de multe emotii – la final au fost sute de imbratisari – si nu exagerez; am incercat sa creez o bula si sa nu fiu asa de touchy-feelly, dar as fi pierdut din experienta in sine. Au meritat sutele de imbratisari, povesti si promisiuni de revedere – nu conteaza ca le vom tine – atunci au contat.

– m-a izbit diversitatea culturala, dar mai ales cea ce tine de social si personal (oameni casatoriti, singuri, studenti, sportivi, cu dificultati locomotorii, care stiu unde sunt, care nu stiu, care vor, care nu mai vor); m-a izbit cat de mandri sunt de asta – si e bine asa – e necesar.

– m-au izbit conexiunile imediate cu oamenii – din 2 vorbe m-am conectat cu ei pe viata (chiar daca nu ii voi mai vedea vreodata – desi Universul asta e asa de ciudat ca cine stie ce va arunca spre mine). Au fost oameni cu care am schimbat efectiv 2 vorbe tot cursul si cu care ma simt atat de conectat si ce e si mai si e ca si ei au simtit acelasi lucru. Altii cu care am lucrat indelung si cu care voi putea continua si acasa sa colaborez; m-a izbit deschiderea si faptul ca oamenii nu se ascund de straini si necunoscuti.

– am fost uimit de sistemul holistic de invatare de la fundatie; voluntari care invatau ce isi doreau, cursanti care invatau ce isi doreau, traineri asistenti care invatau ce isi doreau, traineri care faceau acelasi lucru si fundatia care invata la randul ei. Principiul e “cine sunt eu sa iti spun tie ce sa inveti?

– am fost mandru sa reprezint Romania – peste tot – chiar daca nu arat prea romaneste 🙂

– am purtat ore de discutii pe teme politice si m-am uimit cu parerile mele echilibrate;

– am fost felicitat pentru autenticitatea mea pana in maduva oaselor; nu stiu exact ce a insemnat asta, dar m-a bucurat. Au fost oameni care m-au felicitat pentru stilul vestimentar (cam colorat ce-i drept) si care m-au rugat sa nu “imi mai ascund parul” (chiar credeau ca e ceva cultural). Autentic in aspect, in pareri, in exercitii si in modul de exprimare nonverbal (ca verbal mai putin).

– m-am bucurat ca ce numesc eu training are mult coaching in el si ca ce numesc eu coaching e aproape neintrusiv – ma perfectionez cu timpul;

– am fost pentru prima oara coach-uit – si am realizat cat e de util – si ca am de invatat ca problemele tuturor nu sunt ale mele; iar empatia merge pana la un punct, apoi face rau – de aia unii oamenii merita tot, iar altii doar cate ceva – nu tot timpul merge dictonul “nu e despre mine, e despre voi” – sau cel putin nu trebui sa il duc la extrem. A fost un proces dureros – eu ala care nu vorbeste sa spun ca unele lucruri dor, dar realizez ca am facut ce trebuia, pentru mine si acel “voi”;

– m-am bucurat de Cologne – de Kolsch bier si de oras – sigur voi reveni – sunt multe ascunzisuri ce merita revazute;

– m-am bucurat de sesiunile de body movement – cele mai intense momente au fost atunci- chiar daca am rezistat la inceput si nu am inteles mare lucru, pana la urma am trecut peste si m-am concentrat pe experienta; nu stiu daca m-am bucurat atat de mult de dans vreodata – pentru ca acum avea un obiectiv clar (dar nu a fost nicidata clar pentru mine). Pentru mine aceste sesiuni au fost – “imi iau doar ce imi trebuie” – si nici acum nu stiu ce mi-a trebuit.

– m-a uimit extrem de tare intrebarea “how many children do you have?” – probabil pentru ca initial m-am gandit ca e un alt mod sa fiu intrebat daca sunt insurat, dar de fapt chiar avea legatura cu copiii. Se pare ca reprezint a father figure de tipul dur, dar corect si iubitor, care ar face orice pentru copiii lui. M-a izbit acest lucru atat de tare ca inca il procesez 3 zile mai tarziu; dar cred ca arat deja ceea ce imi doresc sa fiu.

– m-a frustrat lipsa de structura si m-a bucurat ca la un moment dat am inteles “de ce-ul” din spatele totului; e experienta mea, sunt responsabil de ea.

– m-a ajutat acest sut in fund sa ma concentrez pe ceea ce fac pentru mine; pot merge atat de departe incat e greu sa nu ajung unde vreau, desi imi tot pun piedici singur; vin acasa cu energie si motivare pentru a face ce vreau – sunt responsabil de experienta mea;

– mi s-a confirmat ca gandesc in perspectiva; fundatia asta care functioneaza de multe zeci de ani are planuri similare cu ale mele – e uimitor sa ai aceleasi idei, la diferente de mii de kilometri, ani de dezvoltare culturala, varste si medii diferite;

 

Lista poate continua, dar sa exprim o experienta e greu, o pot doar simti, si ceea ce simt acum e mindfulness si holism.

 

Cer senin si oameni insoriti!

T.