praf de stele

Daca lumea exista, e ca s-o desfiintam cu gandul… de abia in clipa aceea se porneste…  (personajul Hillel in Golem de G. Meyrink)

Avem tendinta sa spunem ca un lucru exista, este, doar daca reusim sa punem mana pe el, sa-l palpam – tot ceea ce e palpabil exista; dar totusi indoiala ca ceea ce e langa noi exista, lucrul fizic sau spiritual, doar acea indoiala ne obliga sa facem pasi inainte si sa evoluam.

Nu am sa stau acum sa comentez o carte pe care am sa-mi dau dizertatia peste vreo luna – insa citatul acesta mi s-a parut foarte adanc, cu atat de multe interpretari ca nu cred ca vor exista doua persoane diferite cu doua idei apropiate. Oricum, ceea ce putem sa stabilim de comun acord e ca doar intelectualul, acel individ care isi pune intrebari care il diferentiaza de animal, adica de intrebarile simple ce mancam astazi? sau unde dorm la noapte? acel om pentru care hrana spiritului e mai presus de ban sau pentru care oamenii sunt de doua feluri: cei ce construiesc si cei ce desfiinteaza, spuneam ca doar intelectualul este cel ce tine in palma adevaratul adevar despre lumea asta. Universul ne-a creat sa ii raspundem la intrebarea sa ne-animalica cine sunt? dar inainte de asta, inainte sa putem sa traim viata si sa intelegem tot ceea ce ne inconjoara pe noi, va trebui sa ne intelegem pe noi,  pe sine – sa dam dovada ca mintea stapaneste trupul – abia apoi vom putea porni viata, abia apoi vom putea considera gandul o poteca printr-un desis de intrebari inutile – care ne apropie mai mult de pamant, decat de manirea noastra: cerul.link preluare: http://www.sitesofmeaning.org.uk/site08/details08.htm

Ce ma doare cel mai mult din cuvantul lui Hillel e  acel daca aruncat, pare-se, in treacat – care sporeste inutil misterul vietii si al lumii: caci daca e sa continuam pe aceeasi idee, daca un zeu exista atat cat exista un credincios ce i se inchina, atunci o idee – cum e cea ca lumea exista si noi la randul nostru in ea – ca viata exista doar dupa ce realizezi rational ca exista, nu face altceva decat sa puna sub semnul indoielii unicitatea sufletului uman – singurul mod in care putem exista pana la un punct in care rationalizam existenta e prin apartenenta la ceva imens – astfel pierzandu-ne unicitatea si scopul… suntem doar nisip pe o plaja sau praf de stele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s