Am fost si eu acolo…

In acest weekend am avut ocazia sa fiu burghez si sa ma prezint in orasul acesta, muncitoresc, la cateva evenimente culturale deosebite. Probabil ca am sa vorbesc de fiecare in parte in articole diferite, din lipsa de timp… Pentru prima data in vulgara mea existenta am participat la un concert de vioara, al domnului Tomescu, in colaborare cu doi actori de arta teatrala non-verbala. Turneul Stradivarius de anul acesta s-a numit Obsesii – si a aparut pe nepusa masa in calea mea.

Pretul biletului, de 50 de ron mi s-a parut mare, dar am mai trait cu acelasi regret si dupa concertele d-lui Tudor Gheorghe – iar de anul trecut, de la un concert al trupei Celelalte Cuvinte, am promis ca nu voi mai rata evenimente de cultura decat daca situatia financiara e chiar maro. In orice caz, sa ma intorc la esenta…

Spectacolul a fost neasteptat – acustica Teatrului Dramatic, din Galati, decenta, ba unii chiar spun ca foarte buna… Cert este ca violonistul, cu a lui abilitate de a manui arcusul a devenit intruparea unui povestitor ce ne spunea, prin imaginile jucate de cei doi actori, o poveste despre dificultatea creatiei. Viata si creatia, cele mai grele incercari ale omului, au nevoie de evadare – muzica fiind aceasta. Jocul scenic mima creatia din nimic a muzicii – ca fenomen initial, apoi omul a creat – asemeni unui zeu, instrumentul, pe care se axeaza turneul – in speta, vioara Stradivarius. Concertul a debutat cu imaginea de promovare a spectacolului si a turneului… … 6 maini – simbol al creatorului instrumentului – ce nu putea crea muzica si a compozitorului – ce nu putea crea fizic – ambii contopiti intr-un narator ce ne spune o poveste folosind arcusul – violonistul.

Spectacolul izbea vizual si auditiv – si crea o poveste greu de pus in cuvinte; notele (cei doi actori) care urcau intr-un crescendo continuu, si apoi se prabuseau la pamant cu atata sete incat portativul pe care se aflau a devenit intr-un final prea mic, iar ele au evadat. Notele alergau in acelasi ritm si pe degetele violonistului, corzile vibrau – si la fel si inima publicului – mare parte din el avid de cultura; Din pacate, cu parere de rau, tinerii, rari prin aceasta sala, nu au inteles acelasi lucru la batranii din primele randuri care aplaudau cu ovatii, la a treia plecaciune a povestitorului si a actorilor. Generatia viitoare se va cultiva, doar cu cartofi de la Mc…

Finalul a fost foarte bine ales – a intruchipat, folosind doar cateva palarii si saluri – toata tipologia de spectatori ai unui astfel de spectacol: oameni de afaceri ce cauta sa fie vazuti, batrani cizelati dar in declin, studenti intelectuali marcati de prea multa carte, copii visatri ca vor ajuge si ei astfel de violonisti, liceenii cu catile la urechi, pitiponcul si pitipoanca… toata floarea cea vestita a intregului Galati.

La final trebuie sa multumesc  – mai exista oameni, mai exista sansa – totutusi nu stiu sigur cui ar trebui sa multumesc; Orasul asta nu e mort cultural – inca.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s