Ziua 12 – la pas prin chei

Un adevarat pelerin trebuie sa faca pelerinajul cu nimic;
Trebuie sa traiasca cu ceea ce gaseste si cu bunatatea oamenilor;
Si trebuie sa-si care toata averea in spinare;
Un adevarat pelerin e sarac si trebuie sa sufere.
(Jack – The Way – 20101:08:30)

Pentru prima data in viata mea am dormit intr-o manastire; Nu pot sa spun ca a fost cel mai odihnitor somn, dar am putut sa imi spal o parte din haine, sa imi incarc partial telefoanele – tinand cont ca manastirea avea curent doar cand batea vantul, de la niste eoliene minuscule. Nu exista televizor sau alte utilitati – doar un pat si apa. A fost extraordinara senzatia sa dorm intr-o camera tapetata cu icoane. M-am simtit foarte mic – desi nu sunt credincios – si cred ca lucul asta a fost foarte usor citit de staretul de acolo, dar nu l-a deranjat; Se pare ca mai exista fete bisericesti care considera ca fiecare va gasi drumul spre Dumnezeu in felul sau.

Aseara mi-a fost teama de cele sfinte, am fost coplesit de ele – cat de usor se impune in mintea omului, inca prea simplu, religia, misticismul care a fermetat atatia oameni de-a lungul miilor de ani. Religia este una dintre cele mai frumoase minciuni din aceasta lume. Crucea s-a lipit de retina inca din momentul in care am intrat in camera – si nu am pierdut-o decat in somn. (Jurnal)

In aceasta dimineata piciorul se simtea aproape ca nou, insa nu vroiam sa il chinui foarte mult. Toate astea s-au schimbat cand am mers in ziua asta 36 de kilometri – a fost cea mai lunga zi dintre toate, cea mai obositoare fizic, dar si cea in care am castigat foarte multe. Dimineata m-au trezit porumbeii de la manastire, nu pot sa spun ca mi-a prins bine, dar a fost un mod de a te trezi altfel.

Am plecat dimineata fara sa mai trec prin sat, am luat-o peste campuri, spre locul unde campasem cu o seara inainte – dar nu am mai coborat in acea vale si am cotit spre Chei – multasteptatele Chei al Dobrogei. Imi parea rau ca nu am reusit sa vizitez si Gura Dobrogei – insa trebuie sa ma incadrez intr-un plan general, pe care il schimbam de la o zi la alta sa includa cat mai multe frumuseti. E bine sa mai renunt la cate ceva sa am timpul sa reflectez asupra lucrurilor pe care le-am vazut.

Am pornit la pas spre Chei, pe sosea – am trecut pe langa o padure in care as fi putut campa fara nicio problema, dar la care nu am ajuns cu doua seri inainte. Am fost putin dezamagit de lucrul asta, dar pana la urma, nimic nu se intampla degeaba – asa nu as mai fi dormit la manastire.

Padure – la intrare in Cheile Dobrogei

E dimineata-n zori de zi

Cheile m-au impresionat extraordinar de mult; Nu sunt ceea ce te astepti, mai ales daca ai fost in Cheile Bicazului sau ale Nerei. In Dobrogea, totul este in miniatura, insa uimeste cu atat mai mult cu cat langa domoalele dealuri de alaturi de manastire, se gasea fateta de stanca unde era Pestera Casian, sau langa intinderea de campuri cultivate apar brusc, si aparent fara motiv, cativa kilometri de chei.

Oi in chei

Peretele Mare

de pe dealul central se vede deja iesirea – si totusi parca sunt intr-un taram al hobitilor, cum mi s-a sugerat ulterior

Totul este atat de mic – atat de spectaculos – intr-un spatiu atat de mic; Pana si paraul care a sapat aceste minunatii este in miniatura – doar impresia lasata de peisaj nu este bolnava de nanism.

Stanci si parau – Babele la sfat

Stanci – Cetatea

Stanci – Iepurele Pitit

Stanci – Tronul lui Burebista

Stanci – Caciula Dacului

Stanci – Piciorul Colosului din Rhodos

Stanci – peretele sudic al cheilor

Stanci – Strigat de Rembrandt (scuze pt focalizare proasta)

Sa nu va imaginati ca astea sunt numele stancilor – era doar imaginatia mea – toponimele mele; un fel de joc al mintii ca sa retin mai bine si mai mult aceste locuri, care, din nou, in fotografii sunt prea putin expresive – turismul nu se face pe internet, prin fotografiile altora – turismul se face la pas – asta e singura cale sa vezi frumusetile cu adevarat: trebuie sa le traiesti pe pielea ta.

Drumul de aici devenea banal, lung, calduros, fara sfarsit, insa din pricina reusitei de a trece Cheile (lucru care nu este deloc dificil) nu l-am bagat in seama. Totusi Dobrogea are puterea sa schimbe lucrurile intr-o fratiune de secunde. M-am oprit in Cheia sa ma odihnesc, apoi in Gradina m-am oprit la un magazit sa ma adap; acolo am vazut un tablou foarte trist: cativa sateni stateau la umbra, si fugeau de soarele arzator, la fel ca mine, si discutau politica, la fel ca in orice alt sat romanesc – era un tablou asemeni Poienii lui Iocan din Morometii. Ce m-a izbit a fost diferenta dintre taranul roman care cunoaste sapa, a trait prin toate timpurile posibile: monarhie, comunism, democratie – taranul batran, intelept si tacut pentru ca nu este ascultat de ceilalti mai „stiutori” decat el si taranul pensionar, tractorist, comunist, scurt la manie si la minte – in a carui gura organul genital era oniprezent in orice propozitie. Cat de rai i-a facut comunismult pe tarani!

Drumul ma purta la miezul zilei spre Cogealac pe un drum cu adevarat dobrogean: un drum cum este route 66 la americani – prin desert; Aici am vazut Dobrogea cat este de vicioasa: praful care se asternea peste orice – de la utilajele care construiau padurea de eoliene, privelistea fara sfarsit, apa putina si mai ales soare arzator si niciun loc unde sa te ascunzi la umbra – asta e fata urata a Dobrogei – si totusi are farmecul ei.

Drum dobrogean – eoliene

Am reusit sa fac autostopul – incepea iar piciorul sa ma doara, dar mai ales mai aveam foarte mult de mers. M-a luat un domn, Mihai – care avrea treaba intr-un sat lanaga Cogealac – si stabilisem initial ca ma lasa la gara, apoi discutand ce fac si unde ma indrept, m-a dus pana in Navodari.

Navodari

Nu mai insist atat de mult, vreau doar sa precizez ca am facut mare prostie sa merg in continuare pe jos, de la Navodari spre Corbu, intr-o zi de vineri, cand circulau toti idiotii pe strazi, printr-o zona industriala, la Petromidia, insa, singurul lucru care mi-a facut placere a fost sa mananc un pateu, la umbra unui copac si sa vad un convoi special care ducea o pala de la o eoliana – niciodata nu m-am gandit ca acele bijuterii ingineresti sunt atat de mari.

Pala de eoliana

E dezolant sa vii din natura, din Chei si sa treci pe langa un colos industrial, mare poluator – diverenta te izbeste foarte tare; deja vroiam sa fug si sa ma ascund – vreau inapoi in salbaticie.

Corbu mi-a lasat un gust amar – oamenii erau salbatici, chiar nu pot sa zic altfel, insa plaja de la Corbu era cu totul altceva: daca esti un om caruia ii place sa se ascunda de lume, daca iti place linistea vino la plaja aceasta – trebuie sa o vezi – dar trebuie sa o vezi stand la cort si plimbandu-te noaptea sa te bata valurile. Ghinionul meu a fost ca am prins furtuna pe mare, iar ziua batea vantul extraordinar de tare, ca sa nu mai vorbesc ca intrase nisipul oriunde – aveam un strat de nisip peste orice lucru din cort. A fost o noapte lunga, mai ales ca nu aveam apa – din nou – as fi zis ca m-as fi invatat minte de acum, dar se pare ca nu.

Plaja de la Corbu – ziua 13

Daca ar fi sa retraiesc ziua asta nu as face nimic diferit – a fost cu adevarat o experienta de neuitat – cuvintele nu pot sublinia indeajuns impactul dintre natura si industrie, linistea marii si verdele cheilor, stancile, drumul prafuit – sunt de neuitat.

Zi faina tuturor!

Cer senin si oameni insoriti!

Am sa revin cu povesti, desi se pare ca dureaza mai mult sa scriu ce am patit, decat sa patesc efectiv.

Anunțuri

4 gânduri despre „Ziua 12 – la pas prin chei

  1. giani spune:

    Interesante toponimele, ai multa imaginatie, mie mi-a ramas in minte „strigatul lui Rembrandt” ;
    Plaja de la Corbu e inca salbatica si oarecum virgina, doar ca e din ce in ce mai mediatizata si ma tem ca va navali „civilizatia” peste ea si va strica tot farmecul…cu vreo 2 ani in urma, era o dugheana pe plaja, asa zisa terasa, care umbrea peisajul; era la inceput de toamna, iar vantul imprastiase toate hartiile si mizeriile in jurul „terasei”….pacat !

  2. giani spune:

    cred ca tabloul omonim( Strigatul) a fost pictat de Edvard Munch, cel putin asta imi spune prietenul Google 🙂

  3. giani spune:

    nici o corectie, de fapt, imi verificam cunostintele mele 😀 !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s