Ziua 13 – „imi place la mare ca esti curat tot timpul, marea te spala”

Dimineata m-a gasit tanjind dupa apa si un dus – se pare ca m-am obisnuit destul de prost, in ultima vreme, sa am conditiile cat mai aproape de normalitate: apa, chiar si pentru spalat, mancare, adapost. Este o senzatie extraordinara sa iesi din cort direct pe plaja pustie, la prima licarire a soarelui, chiar daca peste noapte am avut niste musafiri langa cortul meu care au parcat masina – acum jumatate infipta in nisip – si au dat drumul la muzica pana tarziu in noapte, cand, probabil au adormit din pricina alcolului sau a altor substante necesare unui chef ca acela.

Spuneam ca am iesit din cort pe plaja – e inpropriu spus – am iesit de pe plaja pe plaja, pentru ca in cortul meu puteam masura stratul de nisip de la furtuna, din ziua precedenta, in centimetri. Primul lucru pe care l-am facut a fost o baie in marea rece – ca ma sarez putin. Nu a fost vestita baie de Vama, dar este la fel de bine intiparita – valurile erau mici, aproape inexistente, murmurul marii era intrerupt din cand in cand de cate un pescarus, iar nu de oameni – oamenii urmau sa vina – iar nisipul… nisipul ascundea mii si mii de scoici si pietricele, unele mai frumoase ca altele – iar eu ma jucam ca un copil care vedea marea pentru prima data.

Am decis ca aceasta zi sa fie una scurta – cu un drum de la Corbu la Vadu – si nu cum planuiam inainte zeci si zeci de kilometri, deja incepuse sa imi piara entuziasmul; imi demonstrasem ca pot, vazusem multe – dar nu aveam cui sa le povestesc. Dar stai! Astazi este vineri! Urmau sa vine doi prieteni de-ai mei la Navodari, sa vada campionatul feminin de voilei pe plaja; urmau sa imi faca o vizita. Insa ce folos daca povestea nu era gata – era in mintea mea, dar cel mai greu lucru e sa pui in cuvinte niste sentimente pe care le-ai trait si niste intamplari banale care pentru tine au insemnat mai mult decat poate cineva sa intelega. Drumul l-am facut pentru mine si numai pentru mine! Asa ca trebuie sa il termin, altfel voi ramane cu un sentiment de neimplinire; si, cine stie, poate cand voi avea 60 sau 70 de ani, voi face acelasi drum, pe jos, dar nu singur – ci cu familia. Totusi sunt doar visuri!

Am asteptat sa vina cei doi pana spre pranz – urma iarasi sa merg prin soare – am stat la vorbe, cateva povesti, la o bere; apoi au plecat, iar eu am ramas singur pe o plaja care deja devenea aglomerata: colo un cuplu se saruta, dincolo un cuplu isi urmareste din priviri odrasla in fundul gol, iar alaturi de mine, oamenii care zbierau in noapte se hidratau eventual pentru o noua petrecere, la noapte; trebuie sa pecizez ca erau din Prahova si ca al meu concept ca doar sud-estul Romaniei este incult se dovedeste tot mai des neadevarat. M-am hotarat ca e timpul sa plec; si-am plecat cu rucsacul in spinare – ca un calator vesnic – ce ma aflam.

Drumul pana la sosea mi-a parut mult mai scurt, chiar daca l-am facut pe jos – mi-am luat apa, de acum era singurul lucru pe care puteam sa il mai cumpar – salariul meu urma sa vine, iar banii erau pe terminate; exista vesnica rezerva, dar in care nu vroiam sa intru – noroc de conservele primite de la cei doi care tocmai m-au vizitat. Daca aveti sa mergeti vreodata de la Corbu la Vadu pe jos sa nu va mire curiozitatea oamenilor si prostia lor – cuvintele aruncate din masina, gunoiul din santurile de langa sosea… si atitudinea ostila a celor de la magazine, daca nu pare ca ai bani la tine si esti prafuit si asudat.

Imediat ce am scapat de satul Vadu si m-am indreptat spre plaja – care a fost destul de dificil sa o gasesc, datorita labirintului de drumuri prin stuf si prin mlastina – peisajul s-a schimbat si odata cu el starea mea de spirit. Probabil verdele stufului, placerea de a simti sub bocanci si in bocanci nisip si, poate miroul marii, care ma ademenea sa ajung mai repede.

Vadu – spre plaja – stuf cat vezi cu ochii

 

Vadu – drum aproape de plaja

 

Plaja de la Vadu – partea sudica

A urmat o seara foarte relaxanta – cu oameni sociabili, cu care am putut sta de vorba – familii, foc in cutia de gratar – hippioti batrani care iubesc natura, marea; tot ce lipsea era o chitara – era prea multa liniste pe gustul meu, intre atatia oameni.

A fost o zi scurta, calda si calma… a fost alceva decat nebunia de alargatura continua din ultimele zile.

Voi reveni cu urmatoarele zile cat de curand.

O zi faina!

Cer senin si oameni insoriti!

T.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s