zilele 17 – continuare -, 18, 19, 20, 21, 22 si o parte din 23 – Trofeul Clubului Albatros – „noi credem in prietenie”

Continuarea zilei a 17-a incepe cu debarcarea mea de pe Pasagerul – parasirea taramului apelor pentru a putea ajunge alaturi de prieteni; e adevarat ca mai era o multime de munca pana cand ne vom distra alaturi de ei, de prietenii din toata tara. Las Dunarea in urma, cu pescarii care vorbeau despre tutun si politica – dar intr-un mod in care acestea se asemanau – politica ii afecteaza la fel de putin ca norii de fum pe care ii pufaiau – ei traiesc intr-o lume a lor, unde ce se intampla la centru nu ajunge decat prea tarziu la ei, cand norii de fum se disipa si se vad crapaturile din tencuiala cu care e spoita buna-intentie a politicienilor. Si totusi cancerul de la fum afecteaza o buna parte din ei – dar toti spera ca nu el va prinde aceasta urata boala.

Niste oameni truditi, munciti pe la stapan ca in Evul Mediu – iar cei ce sunt prea dornici de libertate – nu au decat pestele din balta, pe care ei il pretuiesc, si il scot atat cat este nevoie, nimic mai mult – pentru ca ei stiu de la batrani ca pestele odata plecat, nu se mai intoarce – iar imediat urmeaza foametea; insa altii scot la plasa, la curent electric – pe aia nu ii vede nimeni – dar fapt ii vad multi – dar nu le pasa. Omul nu intelege ca bunul-simt stramosesc este ceea ce inca tine ecosistemul asta, si asa fragil,  in viata. Omul nu vrea sa inteleaga, sa constientizeze ca ceea ce nu vede ii face indirect lui rau – asemeni gudronului din tigara – desi nu il vad, stiu ca le face rau, dar il accepta din neputinta de a face ceva – de a (se) schimba. Schimbarea trebuie sa plece din interior.

Am coborat la Mahmudia si i-am lasat vorbind, eu eram un simplu turist, ce avea fata de strain, cu care nici macar nu au incercat sa discute – desi erau foarte bagareti, orice lucru nou ii stimula. La cativa metri de ponton ma asteptau doi prieteni cu masina ticsita de bagajele necesare pentru Delta – butoaie, scanduri, lansete, rucsaci, unelte, etc – iar eu mi-am legat rucsacul pe masina si m-am strecurat – chiar asta e cuvantul – strecurat printre materiale. Evident uitasem ce era mai important: berea; cum rece nu avea cum sa fie, macar sa fie multa. Partea proasta a fost ca masina era atat de incarcata incat mergeam cu 30 km/h, asa ca ne-am copt bine in masina sub soarele de pranz. Cand am intrat pe drumul ce ducea spre pensiunea lanaga care vom face tabara, a trebuit sa ma dau jos din masina ca sa nu loveasca cu toba de pamant, cand erau denivelari. Asa ca, dupa vreo 300 si ceva de kilometri pe jos, ce mai conta inca vreo 2-3.

Am pus tabara – intr-un camp marginit de un canal – arata destul de dubios, tinand cont ca nu era nimeni decat noi 3 acolo. Recunosc ca nu a fost cea mai buna locatie de concurs de Delta – dar, pentru mine, a fost una dintre cele mai frumoase Delte – din cele 5 la care am participat – si se pare ca marea majoritate a celor ce au venit s-au distrat la fel de mult. Prima seara mi-a ramas in cap pentru ca pusesem corturile – fiecare dormea regeste, in cortul lui – iar baietii au fugit repede la balta sa arunce cu batul in ea – nu o sa inteleg niciodata pescarii, dar nici nu ma straduiesc – sa stai asa, degeaba pe balta, sa te manance tantarii – doar de dragul de a scote niste creaturi din apa aia?! Eu, intrand acum in posesia unui lucru care mi-a lipsit enorm, chitara, m-am apucat sa cant – singur – pentru mine, pentru stuful din jur – si… se pare pentru doi sateni ce treceau exact atunci pe acolo – care m-au indemnat sa continui – le-am explicat despre ce e vorba in tabara noastra – ca mai apoi a doua zi sa avem o vizita, cum ca vor si ei sa vada spectacolul de la „formatia Albatros” – cei cu stau in unitate – o coincidenta destul de neplacuta de nume, mai ales acolo unde satenii aceia au obiceiul prost sa consume peste limita si sa devina un pic mai neplacuti in comportament, ca sa nu ma exprim mai urat.

A doua zi, zi de munca intensa, s-a rezumat la pregatirea taberei – lucru care s-a intins pana joi dupa-masa; am sapat, am legat, am masurat, am taiat… dar munca s-a uitat, ceea ce tin minte este doar ceea ce a fost placut. Imaginati-va, daca puteti, Dobrogea, in iulie, pe timp de seceta, in jurul orei 14:00 – eu pot sa accept temperatura, dar din pacate nu toti pot face asta; partea cea mai aiurea este ca eu nu stiu sa inot, iar sa fac baie in canal nu intra in discutie. Dupa cum spuneam, a doua zi a fost una de munca, de organizare – zi in care au venit marea majoritate a albatrosilor – care nu m-au vazut dinainte de plecarea mea in Dobrogea, unii din ei, care citesc si acum povestile mele acumulate de acolo. Din pacate prima seara am avut o mica suparare – nu eram toti – unii albatrosi au ramas pe drum si urmau sa vina joi; era frumos sa fim cu totii macar o seara inainte – sa cantam, sa radem, sa bem un vin bun, sa fim impreuna.

Joi, a treia zi, se apropia cu pasi repezi concursul, asa ca am pornit sa aranjam ultimele detalii, insa am fost un pic prinsi pe picior gresit cand unii concurenti au aparut mai devreme (concursul incepand de vineri) si au inceput sa se planga de conditii – intradevar era greu de suportat soarele, dar alaturi era o pensiune cu coditii foarte decente, si preturi pe masura. Se pare ca alternativa nu a convenit si ne-au lasat un gust amar plecand spre indepartata si la fel de arida Bulgarie – asa ca ne gandim pentru la anul, Delta sa o facem in Bulgaria, poate va fi mai apreciata. Lasand la o parte micile suparari de genul acesta, toate sunt in urma, se uita – ramane frumusetea baltii si mai ales a oamenilor. Au venit oameni din toata tara, oameni vechi pe munte, prieteni si mai vechi, copii, adolescenti, tineri, batrani – toti eram acolo pentru ca noi credem inca in prietenie.

Ca sa intru in detalii ce s-a intamplat de-a lungul concursului ar dura prea mult – important e ca am jucat fotbal, volei, am pescuit – am alergat, ne-am catarat – in copaci, caci stancile erau prea departe – am inotat (pana si eu, cu toate temerile mele), am povestit, am baut bere rece, am mancat bors de peste, am cantat pana noaptea tarziu, am concurat si ne-am imprietenit – oamenii buni se inteleg oricum.

d-l Bobringa – a se vedea tatuajul

Canalul adiacent taberei

 

Un apus de poveste

 

Un fotbal pe un gazon „impecabil”

 

O mica paparuda – la proba surpriza
Cu parere de rau pentru o arcada 😦

 

Oameni descoperind focul – probabil le era prea frig

 

O balaceala

 

Pestisorul de aur

 

O proba foarte tehnica: Spritz pauza

 

O parte din echipa organizatorica – intre timp unii s-au ratacit – daca uitati atent se observa usor cine a mers 300 de km prin soare :))

 

ALBATROS Galati – in plin cantec/zbor

Clipele pe care le-am trait de-a lungul anilor in Delta, in Albatros, la munte, pe marginea prapastiei, in coada de alpinism, prin zapada, ploaie si soare, cu teama de ursi, de lupi sau de caini de stana, mancand sunca cu ceapa sau impartind un pateu in 4, la o cana de vine fiert sau o palinca, la foc de tabara, frontala sau chiar la lumina lunii, intre doi, cinci sau o suta de oameni, in Moldova, Muntenia, Ardeal, Dobrogea, cu romani, tigani, unguri sau alte natii, cu bani sau fara bani, cu scoala sau fara, tineri sau batrani – acele clipe nu pot fi puse in cuvinte, acele clipe doar eu pot sa le stiu si sa va spun doar atat: intre prieteni esti cu adevarat, existi cu adevarat, traiesti in adevaratul sens – restul… restul e spectacol.

Multumesc ALBATROS!

Urmeaza ultimele zile de drum, ultimii kilometri, dar voi reveni cu ei intr-o alta zi…

Cer senin si oameni insoriti, chiar daca a venit toamna!

T.

Anunțuri

2 gânduri despre „zilele 17 – continuare -, 18, 19, 20, 21, 22 si o parte din 23 – Trofeul Clubului Albatros – „noi credem in prietenie”

  1. giani spune:

    Multumim, si noi, Albatros, pentru organizare, pentru caldura cu care ati primit participantii la acest eveniment – n-a fost usoara pregatirea terenului si a probelor, avand in vedere temperatirile si conditiile, am fost acolo si n-am regretat nici o secunda (ai scris frumos dar cred ca cine vrea sa-si faca o idee despre ce se intampla cu adevarat la acest fel de evenimente, trebuie sa participe „live”);
    ai multa dreptate cand spui ca, oricum ar fi locurile, conteaza si oamenii cu care ai de-a face;
    Sunteti un grup cum mai rar am intalnit, tineti-o tot asa 🙂

    • amurgdesuflet spune:

      Multumim! Intradevar, cine vrea sa vada „ce si cum”, trebuie sa fie acolo, cat despre cat de greu a fost – astea se uita, raman doar lucrurile frumoase…
      Speram sa va avem ca oaspeti si la anul, de 25 de ani de ALBATROS – se anunta ceva „altfel”, ca sa putem sarbatori sfertul de secol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s