finalul zilei 23 – „se vad malurile natale, dar zborul nu se incheie, nu inca”

Ziua 23 a pelerinajului meu a adus si finalul Trofeului Clubului Albatros, un pic de parere de rau, un pic de eliberare – urmeaza sa pornesc intr-un ultim asalt – ultima parte de Dobrogea – Cerna – Babadag – dar nu voi pleca singur, voi termina acest pelerinaj, asa cum se cuvinte, cu un prieten drag. Un om care accepta si iubeste macar partea de Dobrogea cu munti molcomi si impaduriti, cu stanci fierbinti si mii de vietati.

Am plecat cu R. la un drum istovitor, intai am plecat cu masina, masina ne-a lasat in Greci – de aici trebuia sa strabatem kilometrii insoriti si plini de praf pana la Cozluk, unde vom campa peste noapte si unde ne vom odihni, pentru ca a doua zi sa sarim muntii dintr-o singura saritura. E greu sa explic cum se simte un rucsac plin in spate, dupa zile intregi de nesomn, de alergatura, de distractie – intr-un cuvant de oboseala crunta, adaugate peste sutele de kilometri mersi inainte. Ma simteam ca un batran cu mii de povesti pe care vreau sa le spun, dar nu vreau sa le povestesc prea repede, fara sa se sedimenteze bine in mine – iar R. le asculta, desi simteam uneori ca exageram – drumul isi are rostul lui, toti vor spune ca gandesti o multime – intradevar, te gandesti: unde vei pune piciorul, cum pui batul, de ce bate rucsacul, cand sa bei apa; e adevarat te gandesti si la ale tale, gasesti mii de rezolvari – dar pe cat de usor le gasesti pe atat de usor le pierzi. Cadenta pasului, praful, caldura, sunt lucruri trecatoare – ceea ce ramane e inima curata si mintea clara de dupa. Asta e urmarea, abia acum o inteleg – asta, aventura in sine, povestile – dar muntenii au primit de la Dumnezeu doar femei iubete si o inima usoara – si cred ca e cel mai de pret dar.

Rucsacul m-a cocosat bine pana la Cozluk – dar se pare ca nu eram singurul – batranetea mea, cu pasul ei molcom, era intr-o cursa de-a iepurele si testoasa cu tineretea lui R. – nu ca as fi eu de 100 de ani, doar ca nu imi place viata sa o traiesc ca o valvataie, o gust cu pipeta, sa nu ajung sa ma plictisesc de ea, cand depasesc ca varsta sfertul de secol.

Inchei aceasta zi cu ceea ce nu pot numi decat un PELERIN si o sticla de PELEGRIN – un mic moft pe care mi l-am permis, un vin de Macin, in Macin, cu un iubitor de Macin, ca si mine. Noroc si drum bun!

Pelerin – Pelegrin – Macin 2012

Cer senin si oameni insoriti!

T.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s