ziua 24 – „ultimul asalt”

Ziua 24 – a fost din nou una dintre cele mai grele, pe langa intoarcere in tara, si drumul pana la Shabla, alaturi de cea in care am batut Cheile Dobrogei, acestea au fost dintre cele mai obositoare – desi eram cu R. si singuratatea nu mai facea parte din plan, fiecare mergea cu ideile lui in cap – nu vreau sa spun ce gandea fiecare, desi stiam amandoi ce se petrecea in capul celuilalt; lucrurile personale sa ramana personale. In aceasta zi ne-ampropus sa trecem Macinul, de la Valea Cozluk la Hamcearca si apoi sa mergem pana la Slava Cercheza.

Dimineata am strans tabara si, desi nu imi place sa las gunoi pe unde campez, am lasat resturile intr-o punga pe care am pus-o intr-un cos de gunoi de acolo – ce? credeati ca las gunoiul in drum? NICIODATA!!!Ce merita amintit e – mai tineti minte sticla aia de Pelegrin? – mai ramasese spre dimineata, si doar nu era sa trecem muntii cu ea… asa ca am lasat-o si pe ea, goala – sper sa nu ii fie frig – in acelasi vesnic cos de gunoi – pe care l-am crutat cateva saptamani mai tarziu, la Potecile Ascunse – despre care probabil vom vorbi in alt articol.  Spuneam ca niciodata nu las nimic in padure – poate ca mint – se mai intampla sa mai uit cate ceva in padure, cate un cotor de mar, o coaja de banana, dar cred ca, prin faptul ca de fiecare data cand fac un traseu montan ma intorc cu macar un PET sau o cutie de conserva in plus in rucsac, compenseaza pentru deseurile mele bio-degradabile. Cred ca daca macar un gunoi din poteca il punem in spinare la coborare actiunile de ecologizare, in zonele in care nu merg decat ecoturisti si localnici, nu isi mai au rostul (Bucegii sunt un munte prea napastuit de prostie ca sa scape asa usor).

Testoasa Dobrogeana – Testudo Graeca – unul din putinele animale ce le-am putut fotografia, probabil pentru ca e asa inceata

Am ornit pe traseul cu punct rosu, pe Cozluk, am ajuns in marele drum forestier din creasta si de acolo incotro? Daca tot s-au intalnit doi nebuni – nu ca in cantec – haidem de-a dreptul (in alte parcuri acest lucru costa pana la 5000 de lei – dar in Macin ne permitem – Macinul ne cunoaste, ne protejeaza, nu ne face el nimic rau). Am pornit de-a dreptul, ba urmand un drum cu care ne intersectam, ba prin padure – pana am poposit sa mancam intr-o padure extraordinar de frumoasa pe partea estica a Macinului. Dupa masa am purces la drum de parca urma sa mutam muntii – si am iesit din padure – se pare, muuuult la nord decat ne imaginam noi ca suntem – in Nifon.

O vale de parau – un mini-canion – in Macin totul e in miniatura

Cum sa va spun, nifonenii – locuitorii din Nifon – oameni cumsecade, civilizati, se uitau la noi, turisti, cu rucsac in spinare, ca la a doua venire a lui Mesia sau, poate mai bine zis, ca la un negru in Klu Klux Klan, semn ca turistii erau rari, daca nu chiar inexistenti pe acolo.

Apa era un lux aici. Stiti ca se spune ca la marhine de sat fie stau tiganii, lenesii sau chiar leprosii – in orice caz, nu gospodarii in toata regula. La fe si aici, doar ca gospodarii mult ridicati in slavi sunt rapciugosi, cum zice moldoveanul din mine, sunt zgarciti – nici apa nu dau, asa ca am luat noi prune, mere si alte fructe de prin copaci – la ora 12-13, nu era tipenie de om sa ne reproseze imprumutul. Oricum, ideea e ca tot tiganii mult urati de oameni ne-au adapat – fara sa le cerem nimic, pur si simplu ne-au vazut uitandu-ne lung la o pompa de apa stricata si mama si-a trimis copilul cu galeata cu apa in drum sa ne dea apa – fara sa cerem. Am multumit frumos pentru pomana facuta – de acum ne astepta doar drum pe asfalt – mult drum pe asfalt.

Iesire din Nifon – nimic spectaculos

Drumul era lung, caldura mare, dar aveam apa acum – in schimb oboseala ne baga moralul in pamant – asa ca ne-am apucat sa cantam, sa dansam chiar, cu rucsacii in spate, ziua in amiaza mare, pe drumurile dobrogene – pana la carciuma din Hamcearca, unde ne-am oprit sa bem o bere, sa ne adapostim de caldura – lucru care ne-a dat de lucru pentru a doua zi. Aici am vazut care este efectul caldurii dobrogene asupra unei salcii iubitoare de apa – salcia, un copac cu ramuri drepte, curbate sub greutatea lor, dar drepte a reusit sa creasca asa:

Salcie curbata de caldura

De aici drumul nostru s-a schimbat, desi am plecat spre Slava Cercheza ne-a luat o masina care a auzit de la doamna de la barul la care am baut berea ca noi am facut cam toata Dobrogea la picior si ne-a dus pana in Horia. Pe drum ne-a povestit ca exista un masit muntos, Muntele Consul, care este la doi pasi de Horia si ca are pesteri, iar batranii povestesc de niste teste facute pe vremea impuscatului, cum ca niste oameni de stiinta au turnat nu-stiu-ce colorant intr-o pestera pe care au inundat-o, iar colorantul a iesit tocmai in Razim. Acum, povesti sunt multe, dar Dobrogea are foarte multe pesteri, lucru despre care nu am prea vorbit pana acum – are granit si calcar si ape suficient de puternice sa sape – are cateva pesteri de zeci de metri si chiar vreo doua de peste 100 de metri. Ramane acum sa le vizitez pe toate, desi nu sunt speolog inrait – trebuie sa trec de teama de a ramane blocat in galerii.

In asfintit doi calatori isi poarta averea in spinare – dar sunt mai fericiti ca cei ce isi masoara averea in parale…

 

Muntele Consul – nu e atat de domol pe cat pare

In Horia am stabilit ca va fi ultima noapte in pelerinaj – a doua zi urma, dupa ce ajungem in Babadag – locul perfect pentru incheierea drumului – eu sa plec spre Galati, sa inchei pelerinajul, iar R. sa plece spre Marea Neagra. Pentru a sarbatori asta am decis sa facem un gratar – asa ca am cumparat mici si bere – dar NU si un gratar – si am pornit spre muntele Consul unde am campat peste noapte in apropierea unei stani a carei caini ne-au latrat toata noaptea, de nu ne-am odihnit deloc. Aici am facut, sub un copac aplecat, un mic foc de tabara, am baut bere si am mancat cei mai buni mici din viata mea desi erau cel mai prost facuti – cu cenusa, pamant si in curs de alterare – pentru ca se pare ca fara frigider, acestia, chiar si inghetati, se strica in cateva ore de caldura de Dobrogea.

Astfel se incheie pen-ultima zi de Pelerinaj prin Dobrogea – un fum de mici si gust amar de bere.

Cer senin si oameni insoriti! Istoria mea se apropie de final – intr-un final.

O seara faina!

T.

Anunțuri

4 gânduri despre „ziua 24 – „ultimul asalt”

  1. Tibi ,astept si eu o mini-invitatie cand mai iesiti in Macin, asa dupa cum in Macin exista doar minicanioane!!!
    Cu prietenie,
    Puiu

  2. Sper ca mai ai mailul meu:npuiu2003@yahoo.co.uk
    Astept acordurile si versurile la chesti aia faina …cu sosirea zilei de vineri…si mersul pe munte…
    Puiu

    • amurgdesuflet spune:

      Salut. Invitatia va fi pe cat de repede posibil. Cat despre acordurile de la melodiile respective ti le voi trimite cand ajung acasa. Acum sun in Bucuresti la un curs si mai intarzii vreo saptamana. O zi faina!

  3. giani spune:

    Si finalul?!
    Un „happily ever after” macar” 🙂 !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s