Oameni invizibili

Ieri veneam de pe drum, tocmai de la Rm. Valcea, si dupa aproape 6 ore de mers cu masina am vazut un lucru care m-a marcat, o femeie gravida, vizibil imbatranita de poverile ce apasau pe umerii ei tineri, de altfel, o femeie de vreo 25 de ani… si nu mai mult.

Zilnic suntem asaltati de zeci de priviri, de maini intinse, de vorbe, de rugaminti ale unor oameni invizibili, pe care nimeni nu ii doreste si pe care nimeni nu ii lasa sa moara in pace. Trecem pe langa ei cu masina la semafor, uitandu-ne in alta parte de parca ei n-ar fi acolo langa geamul masinii, aproape zgariing portiera pentru putina noastra atentie; vin, poposesc cateva momente in dreptul nostru si apoi merg mai departe. Unde? Nu stim si nici nu ne pasa… Pe majoritatea ii vezi si a doua zi sau ii vezi relocati in alta intersesctie unde „se cauta” talentul lor de a atrage mila trecatorilor, mila noastra. Ii gasim in fata bisericilor, la coltul unor pasaje rutiere aglomerate, langa fast-food-uri, la gara, in fata spitalelor; oriunde omul lovit de mila le poate da o coaja de paine. Sunt oameni vesnic infometati, limitati in ambitii, care odata cazuti in aceasta pedeapsa a invizibilitatii, vor ramane acolo de-a pururi… si-n vecii vecilor.

Le dam diverse nume: vagabonzi, oameni ai strazii, boschetari, tomberonezi, aurolaci, cersetori, amarati, oameni necajiti – dar niciodata nu am stat sa vedem ce este de fapt acel om din spatele mainii intinse. Probabil ca ar avea de spus mai multe povesti decat am strange noi intr-o viata intreaga. Niciodata nu am intrebat cum ii cheama, sunt oameni fara fete si fara nume, oameni care exista doar in statistici, iar in realitate nu sunt decat decor al unui oras murdar in care nu avem timp si bani sa traim noi, daramite sa le dam si altora.

Dar ce faci atunci cand iti dai seama ca umbra aceea pe care n-ai avut niciodata curajul sa o privesti in ochi la semafor sau cand iesea din canal, a disparut si nu mai sta umila si pierduta langa geamul masinii tale? Nimic nu faci, nu iti pasa, mergi mai departe – ei sunt oameni invizibili, care nu exista de fapt. Ce daca a murit intr-un canal si e mancat de sobolani – nu l-am cunoscut, nu imi pasa! Si totusi…

Aceasta este perspectiva noastra:

Cersetor - imagine preluata de pe antena3.ro

Cersetor – imagine preluata de pe antena3.ro

Aceasta este perspectiva lor… din acest unghi parca nu e chiar asa de invizibila nepasare, nu?!

Cealalta perspectiva - imagine preluata de pe http://printreranduri.eu

Cealalta perspectiva – imagine preluata de pe http://printreranduri.eu

Anunțuri

14 gânduri despre „Oameni invizibili

  1. aneresia spune:

    Problema e ca nu mai stii care sunt cei ce au intr-adevar nevoie de putinul cel daruiesti. Te gandesti ca in spatele lor sunt oameni ce profita si care au mai mult decat tine. Sa-i ajuti, sa nu-i ajuti? Daca incerci o vorba buna sau daca nu le dai nimic exista riscul sa fii bruscat sau chiar scuipat. Cum este corect sa procedezi pana la urma?

    • amurgdesuflet spune:

      Corect nu este in niciun fel, parerea mea. Intradevar sunt oameni care profita de pe urma celor nevoiasi, dar asta nu inseamna ca nu pot fi ajutati. Nu pot sa dau o modalitate universala de a-i ajuta; trebuie sa ne adaptam situatiei. Totusi, cel mai mult nu ma axez pe ideea ca nu sunt necajiti – intotdeauna vor fi si acceptam cu totii asta, chhiar si ei – vreau sa ridic problema ca ne facem ca nu ii vedem, ca sunt invizibili, pentru ca mai bine ne prefacem ca nu exista o problema decat sa incercam sa ne gandim doar, nu sa implementam, o rezolvare. Suntem atat de lasi ca nu mai vedem ce e mai jos de noi cu o treapta, in ceea ce priveste situatia financiara si, de multe ori, cu multe trepte peste noi, cand e vorba de suflet.

  2. radu spune:

    Frumos articol, daca esti interesat de aprofundarea situatie te astept voluntar in Adapostul de zi si de noapte pentru copiii strazii din Galati.
    Iti garantez ca dupa maxim o luna vei scrie un cu totul alt articol dintr-o alta perspectiva a celui care s-a implicat si a constatat ca nimeni nu e om/copil al strazii fara voia lui.

    • amurgdesuflet spune:

      Sunt de acord cu tine – dar ce am incercat sa punctez nu e faptul ca nu e fara voie lui, sau ca n-ar fi oameni care profita de oamenii strazii ci ca nu mai avem perpectiva „celuilalt”, nu empatizam si ne e teama sa privim un om al strazii in ochi si sa ii spunem ca NU ii dam nimic, daca asta e alegerea noastra.
      Preferam sa ne facem ca nu exista, pentru ca e mai simplu asa.
      PS: mutumesc de apreciere!

  3. Nicoleta spune:

    Felicitări pentru articol! Din nefericire, mulți dintre noi am uitat ce înseamnă să fii Om. Totuși, soluțiile sunt tot la noi, cei care viețuim printre acești oameni ” invizibili”.

  4. Mariana spune:

    In general nu ne „vedem” unii pe altii, iar pe ei cu atat mai putin suntem capabili sa ii „vedem”. Eu am remarcat de mai multe ori la mine ca nu ii pot privi in ochi. Ii pot privi daca nu ei nu ma vad. Dar nu ii pot privi in ochi. Pentru ca imi este rusine si pentru ca ma simt vinovata. Imi este rusine pentru ca fac alegerea de a nu face nimic, si fac alegerea asta ascunzandu-ma in spatele preacunoscutei prejudecati ca totul e o sarada si altii profita de pe urma lor. Si imi mai este rusine pentru ca imi dau seama ce putin importante sunt ale mele probleme privind la ale lor. Ma simt vinovata pentru ca chinuita si invizibila lor existenta e un rezultat al modului cum functioneaza societatea in care traim, iar eu sunt parte a societatii. Eu recunosc – ma prefac ca nu exista – e mai usor de dus.
    Felicitari pentru ca ai „vazut” pentru un moment macar si ne-ai amintit si noua ca nu „vedem”!

    • amurgdesuflet spune:

      Nu ne vedem unii pe altii, nu ne vedem pe noi, de multe ori, ce putem sa cerem sa ii vedem pe cei necajiti…
      Nu am vrut sa te fac sa te simti prost, sau sa recunosti daca asta faci sau nu – toata lumea face asta, dar nu inseamna ca e lucrul corect – FIECARE STIE CARE E LUCRUL CORECT PENTRU EL!

      • Mariana spune:

        Nu m-ai facut tu sa ma simt prost. Am mai analizat si eu tema aceasta si mi-am observat reactiile, acum doar mi-ai reaminit de ea. E greu de facut o alegere pe cine ajuti si pana unde mergi cu ajutorul. Punctual pe ici pe colo am reactii umane de ajutor, dar e insuficient ca nivel de implicare, de asta spun ca la nivel general ma prefac nu exista problema. Si da, stiu ca nu corect.

  5. giani spune:

    Stiu o fetita pe care o cheama tot Gianina, a intrat in agentie acum cativa ani, era micuta si murdara, avea vreo 7-8 ani, cersind; a revenit, de multe ori, ne intalneam pe strada, ne salutam…niciodata n-am reusit sa scot de la ea nimic mai mult, decat n variante ale unei povesti triste, parinti betivi, familie mare, ea tre sa castige pentru toti… uneori trecea doar sa ma vada, sa o las sa se uite pe pozele de pe cataloage, fara sa primeasca nimic ;
    n-am trecut nicioadata bariera asta, cam din acelasi sentiment de vinovatie de care vorbea mariana…la care se adauga remarcile si ironiile celorlalti, „esti fraiera ca le dai, oricum nu le ramane nimic lor, se duc pe bautura, astia au mai mult ca tine etc etc”. Stiu ca exista, nu stiu ce sa fac altceva mai mult de atat sau pur si simplu, nu am incercat mai mult… pe Gianina n-am mai vazut-o demult 😦

    • amurgdesuflet spune:

      Nu te mai lua dupa cei care spun ca „nu e bine sa le dai, ca tot la bautura ajung” – fa ce crezi tu ca e bine – suntem indivizi unici si irepetabili – ce e normal si corect pt moralitatea mea, nu e neaparat si pentru cea a celui mai bun prieten al meu; daca eu consider ca e bine sa ii dau o gogoasa sau 1 leu, asta nu inseamna ca vreau ca cineva sa fie de acord cu mine.
      Exista o chestie pe care putem sa o facem: sa ii tratam ca oameni, sa ii privim in ochi si sa le dam din toata inima, macar o vorba buna.
      Era un copil care se juca cu un caine si eu am trecut pe langa el, cand ma duceam acum 2 saptamani in Macin, cainele era insetat; m-am aplicat am turnat apa in mana, din putinul care trebuia sa imi ajunga prin caldura de acolo si am dat cainelui. Mi-a multumit. Ca de la om la om – el nu vroia pentru el, vroia pentru prietenul lui patruped. S-a uitat in ochii mei si mi-a multumit…
      Ce e incorect in asta?

      • R spune:

        In copilarie(adolescenta) multi au avut de a face cu acei colegi(camarazi) rautaciosi, cu principii de genul ” nu esti ca noi , esti un ciudat”, urmate de ignoranta si izolare. Colegii si oameni din jur care ne „obliga” sa nu „vedem” nu sunt decat adolescentii aceia teribilisti care considerau ca e cool sa rada de o colega cu proteza, sau de un coleg mai tocilar. Asa cum stii sa ignori oamenii prosti de pe strada si sa stabilesti car eiti sunt anturajele si ce oameni merita atentia ta, ca apoi pe toti ceilalti sa ii ignori, sau sa le oferi mult mai putina atentie, la fel putem face si cu cei care nu vor sa „vada” si ne obliga si pe noi sa facem asta. In general cine se aseamana se aduna. Atat timp cat incerci sa il faci pe cel de langa tine sa isi schimbe atitudinea si opinia in legatura cu un lucru intr-un mod atat de … brutal… nu meriti nimic mai mult decat un plod care considera ca e cool daca fumeaza si scuipa pe masina profei care i-a pus patru ca a injurat-o in lucrare.

  6. giani spune:

    pana la urma, fiecare alegem pentru noi si suntem responsabili de alegerile pe care le facem, fiindca noi traim cu ele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s