Inundatii

Saptamana trecuta am avut parte de o palma, metaforica, peste fata – am vazut pe pielea mea ce poate face apa in furia ei nebuna de a ajunge de pe dealuri, in parau si pana in Dunarea si apoi in mare. Nu am crezut niciodata oamenii aceia loviti de soarta care se plangeau ca le-a luat apa casa, tot timpul i-am gasit pe ei vinovati, dar se pare ca am judecat desi nu eram in masura sa fac asta.

Dupa cum unii dintre voi stiti deja, in judetul Galati au fost cateva inundatii – judetul este presarat de paraie, rauri, iazuri si lacuri, asa ca o mica inundatie nu e ceva anormal, doar ca de data asta, doua paraie in care, scuzati expresia dar este foarte explicita, „daca scuip dublez debitul” si pe care le poti pasi in genunchi (si chiar nu exagerez), au iesit din matca lor si s-au revarsat. Nu am cum sa pun imagini de la inundatie ca al meu card din camera de filmat a cedat nervos, dar pot sa va ofer o imagine mintala: ganditi-va la un gard facut din teava de otel de 0,5 mm grosime si un diametru de 8 cm (cam cat o incheietura de mana) care sustinea tabla zincata, preindoita pentru sporirea rezistentei – o constructie destul de rezistenta – acum imaginati-va acea teava de otel rasucita ca o coada de purcel si tabla zincata, de 2 metri pe 1 metru, infasurata in jurul unui copac, cum infasori un servet in jurul unei sticle de vin bun. Acum transpuneti aceasta forta la casele de lut si lemn, la batranii sau copiii neajutorati ce erau sa se inece, la nimalele legate, pasarile din curte, cerealele din hambar…

Ca sa fie treaba buna, imaginati-va acest lucru intamplandu-se 2 nopti (ca tot ce e „bun” se intampla noaptea”) la rand – prima data cu apa venita de pe dealuri de un metru jumate, iar a doua noapte cu apa de doi metri…

Lasand ceea ce s-a intamplat, am sa va povestesc alte doua lucruri legate de inundatiile acestea din curtea bunicilor mei de 83 de ani, care de cand sunt ei nu au vazut asa rupere de nori si puhoi de ape.

Prima intamplare s-a petrecut chiar in sat, seara, cand deja se anunta iar viitura, apa multa si prapad, dupa o zi intreaga de dat noroi, carat apa, spalat, mutat si ingropat animale moarte, o vecina care nu a fost atinsa de apa, a venit de la sine putere cu mancare calda, apa si o vorba buna, pentru ca vroia sa ajute si ea cumva si atat a putut ea sa faca. Cu lacrimi in ochi i-am multumit, nu pentru ca eram necajiti din cale afara ci pentru ca imi arata inca o data ca mai sunt si oameni buni, care nu vor nimic in schimb.

A doua intamplare s-a petrecut weekendul acesta la munte, caci am plecat de la bunici pentru ca mare lucru nu mai puteam sa facem dupa cea de-a doua viitura – daca in prima era sa se inece bunicul meu, in cea de-a doua era sa o pateasca tatal meu. Regret acum ca am plecat la munte, dar poate ca a fost norocul meu sa nu ma duc in locul tatalui meu sa dezleg vaca sa o las sa se duca cu apa, sa scape… Eu sunt mai incapatanat si m-as fi incumetat sa ma duc pana la vaca si m-ar fi prins zidul de apa si m-ar fi dus pana cine stie unde.

Ziceam ca mi-a spus un prieten ca nu se astepta sa mai venim la munte, pentru ca se astepta sa „fim voluntari si sa ajutam oamenii inundati”. Acum ca am vazut la bunicii mei ce se poate intampla din pricina apei, data viitoare am sa ma gandesc de doua ori inainte sa plec undeva, ba mai mult, am sa ma gandesc sa ajut si eu cand altii vor fi inundati, asa cum a facut acea vecina, cum a putut, cu mancare si o vorba buna.

Pana la urmatorul articol, caci am ramas cu restante,

Cer senin (fara ploi de orice fel) si oameni insoriti!

T.

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Inundatii

  1. Carmen spune:

    Ma bucur ca esti sanatos, si tu si ai tai. E nevoie, cateodata, de necazuri din astea ca sa gasim oamenii dintre oameni si ca sa ne bucuram de ce avem…

  2. giani spune:

    Aveam 11 ani cand am avut inundatii, in sat la noi. Viitura a venit la 5 dimineata, oamenii erau deja in alerta de cateva nopti, digurile si sacii de nisip n-au ajutat la nimic; ai mei ne-au luat de mana, si am plecat, la adapost, la bunici, apa in casa a fost de 1 m si ceva, am scos noroi si pamant vreo saptamana, a doua noapte a mai urmat un val…cand ne-am intors a doua zi, casele vecinilor nu mai erau…..si inca mi-e frica de apa.

    A propos de voluntariat si ajutor…tot atunci, am vazut gesturi de omenie incredibile, dar si rautati de neimaginat, desi jumatate din sat era distrus.
    Sanatate si putere alor tai !

  3. Mariana spune:

    Apare intelegerea cand te confrunti personal cu o anumita situatie.
    Trista ocazia, dar bine ai revenit cu ceva scris.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s