Omul care ţine bolta cerului în spate

Din ce în ce mai des sunt înconjurat de afirmaţii despre cât de grea este viaţa – copiii nu ascultă de părinţi, oamenii nu îşi pot plăti datoriile pe care le-au facut cumpărând lucruri care nu le trebuie sau alergând după visuri efemere, ăia de la guvernare sunt proşti, ceilalţi care nu sunt la guvernare sunt şi mai proşti… Am ajuns să nu mai pot asculta persoane care se plâng în jurul meu. Totuşi, sunt lovit aproape zilnic de oameni care sunt nemulţumiţi la nivel personal, care vor să fie fericiţi şi nimic mai mult. Aceştia renunţă la egoism, la prostie, la nevoile fiziologice şi merg mai departe, vor să fie ferciţi spiritual şi mental. E drept, că totul este ca o piramidă; iar fericirea spirituală – cea mai de sus treapă a piramidei – s-ar nărui fără treapta inferioară, cea mentală, şi fără baza, care este pe drept foarte importantă, fericirea fizică.

În ultima vreme am început să analizez mai mult comportamentul meu în raport cu ceilalţi din jurul meu şi am ajuns la concluzia că eu nu mă îngrijorez atât de mult de ce se întâmplă în jurul meu, decât în momentul când nu mai am altceva de făcut decât să îmi înfrunt acea grijă şi să încerc să rezolv problema care generează acea grijă – fac acest lucru instinctiv de multă vreme, doar că acum am reuşit să realizez că fac acest lucru. Dar nu toată lumea face aşa şi, evident, nu toată lumea are o inimă uşoară, ca cea a moldovenilor care îşi acceptă soarta, cum spunea legenda de început din Baltagul.

Totuşi, noi ne aflăm într-o lume în care Dumnezeu, Allah sau cum vrem să îl numim, nu mai există decât sub forma unei plăsmuiri a imaginaţiei unei lumi trecute şi îngropate. Omul simplu din vechime punea pe seama sorţii, a zeului sau a naturii toate lucrurile rele ce se întâmplau în jurul lui şi toate lucrurile bune. Astfel el era scutit de vină şi de griji – căci el oricum era un pasager pe vasul vieţii sale – dar acum, omul modern, conectat, informat, plin de sentimente emergente de eliberare de sub jugul religiilor, a ajuns să nu mai aibă pe cine da vina când lucrurile ies de sub control, când viaţa o ia pe un făgaş neaşteptat, iar singurul personaj central care poate schimba ceva este persoana în cauză, OMUL MURITOR.

Gândiţi-vă cât stres se află pe umerii omului care este înlocuitorul parţial al zeului. Omul nu este o fiinţă supranaturală sau un concept abstract, este OM; iar ca orice om nu reacţionează bine dacă este pus sub stres într-un mod constant, zi de zi, zi de zi… La un moment dat cedează! Este gravă problema că omul este stapân peste toate ale sale, pentru că problemele duse în spate de un zeu sau de un titan, precum Atlas ţinea bolta cerului, spre exemplu, trasferau din grija pentru azi şi pentru mâine unei fiinţe supranaturale, iar omul se putea focaliza pe rezolvarea problemelor, iar nu pe grijile lui. Acum grijile şi rezolvarea problemelor sunt duse doar de un muritor care consideră că se poate compara cu zeii, orice greşeală i se impută direct lui, iar omul, devenit modelator al propriului destin, nu are încă forţa fizică, mentală şi mai ales spirituală de a duce aceste griji zi de zi.

Nu vreau să spun că trebuie să ne întoarcem la vechii zei, nu vreau să arăt o cale de a scăpa de griji, ci vreau să indic o problemă, aceea că suntem nişte fire de nisip, efemere, cu probleme efemere pe care noi le dăm o imporanţă universală; nu suntem încă pregătiţi să ne comparăm cu zeii sau să le luam locul. Lumea are nevoie de ei pentru a avea pe cine da vina pentru lucrurile rele, pentru că rar auzi pe cineva mulţumind lui dumnezeu pentru ziua banală ce s-a terminat.

Anunțuri

5 gânduri despre „Omul care ţine bolta cerului în spate

  1. Nicoleta spune:

    Da! Inca un articol de exceptie! Multumim!

  2. Mariana spune:

    Ar fi usor daca omul din ziua de azi ar considera ca problemele lui sunt ale lui si destinul sta in mainile lui. Dar in majoritate cazurilor nu este asta. Toata problemele si necazurile omului de azi sunt cauzate de ceilalti. Daca stelele s-ar aranja intr-o anume pozitie, daca unul ar face asa, iar celalalt al face altceva – dar acel altceva sa fie cum vrea el – daca unul s-ar muta mai la dreapta, iar unul ar veni mai aproape abia atunci ar fi si el bine. El nu are nici o vina pentru tot ce i se intampla, mereu sunt ceilalti de vina. Atunci cand accepta ca ceea ce i se intampla e din cauza actiunilor sale isi va lua in mana destinul si va renunta sa se mai planga.

    • amurgdesuflet spune:

      Prin cautarea unui tap ispasitor omul nu face altceva decat sa faca trecerea de la zei la el insusi, ca centru al universului sau, ca singurul individ responsabil pentru ce i se intampla.
      Oamenii care dau vina pe altii sunt oamenii slabi, daca stai si analizezi asta. Totul vine de la o alegere pe care o face, iar omul alege sa dea vina pe altii, in loc sa actioneze altfel; intotdeauna exista mai multe cai.

      Omul modern este stapanul vietii sale; doar ca alegerile bune pe care le face in viata si le asuma, iar cele gresite le imputa celorlalti, sortii, zeilor, nenorocului, etc.

      • Mariana spune:

        Ai dreptate. Uitasem ca cele bune intamplate i se datoreaza doar lui si pe astea si le asuma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s