A venit toamna

Acum câteva zile mergeam pe stradă zgribulit, cu vântul în față și cu soarele în suflet, căci nu avea de gând să apară pe cer, cel puțin nu în acea zi, și am văzut un lucru care m-a izbit foarte mult și care m-a amuzat puțin, pe moment. O doamnă sau domnișoară, nu vreau să o jignesc, îmbrăcată șic – a se citi subțire – strătea tremurând în fața unui magazin și fuma; dacă ar fi fost cald nu cred că aș fi observat acest lucru, dar mi s-a părut, după cum spuneam, inițial amuzant, apoi tragic, pentru că am realizat cât de cruntă este o astfel de dependență.

Oamenii, ca specie, renunță la atât de multe lucruri când vine vorba de vicii, încât mi se pare un miracol că au ajuns să se dezvolte atât de mult.

Mergând mai departe, normal, am început să mă gândesc la ale mele vicii. Nu am să le punctez aici, nu acesta este scopul, însă m-a pus pe gânduri…

Aceasta este concluzia la care am ajuns: dacă nevoia de a învăța ar fi un viciu, omenirea ar fi asemeni zeilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s