Hobby recent descoperit

Dacă majoritatea hobby-urilor mele sunt descoperite de ceva ani, acum un an am aflat că îmi mai place ceva – pirogravura. E o tehnică destul de veche de a face mici tabloașe; și dacă era foarte cunoscută si totodată populară în perioada comunistă când orice lucru trebuia să ți-l faci singur, nu pentru că nu erai bani ci pentru că nu aveai de unde cumpăra, acum e o tehnică aproape uitată, dar baza a rămas aceeași – e pentru oameni care apreciază lucrurile făcute cu drag, chin și migală – acel handmade, la modă acum.

Și pentru că eu am un suflet mai batrân m-am simțit atras de acest nou hobby. E drept că am furat de la un om pentru are am mult respect, care face așa ceva de zeci de ani de zile, tot de plăcere, nea’ I. – ba mai mult se pare că am luat și ideea din spate: dacă tot faci un cadou cuiva, fă-l cu mâna ta, dacă acea persoană nu-l va aprecia, sigur nu îl merita de la bun început. E vorba de a pierde ceva vreme din viața ta pentru a face un cadou – timpul și nu banul, e cea mai valoroasă resursă – pentru ca niciodată nu se întoarce.

Mai jos vă arăt un cadou dat zilele astea – din pacate, ca un deștept ce sunt nu am făcut o fotografie după ce l-am terminat de tot – lăcuit și așezat pe fundal de carton.

Sper să puteți observa progresul. Îmi cer scuze pentru imaginile neclare – telefonul meu nu e cea mai bună variantă pentru astfel de fotografii, dar altceva nu am la îndemână. Ca să vă dați seama de migală a durat 12 ore să fac această pirogravură.

Până data viitoare : cer senin si oameni însoriți!

Conturul - prima parte

Conturul – prima parte

conturul - a doua parte

conturul – a doua parte

conturul - final

conturul – final

miezul si inceputul umbrelor

miezul si inceputul umbrelor

floarea

floarea

floarea si tulpina

floarea si tulpina

aproape gata

aproape gata

inca un pic

inca un pic

final - floarea soarelui -

final – floarea soarelui –

Anunțuri

6 gânduri despre „Hobby recent descoperit

  1. giani spune:

    Foarte frumos!

  2. Gianina spune:

    Ei,bravo!Sunt convinsa ca perseverand,timpul de executie se va scurta.
    Iti spun din propria experienta pentru ca de 3 ani si eu creez diverse lucruri,pe care inainte doar le admiram si mi se pareau imposibil sa le fac eu.
    Sa ai spor!

    • amurgdesuflet spune:

      Multumesc! Uneori stau si ma gandesc ca e mai bine sa ramana timpul de creatie lung – uneori imi pare rau ca nu mai trebuie sa lucrez la un proiect; e o senzatie de gol pe dinauntru pana incep un alt nou proiect.

  3. giani spune:

    Numele de floarea soarelui provine din cuvantul grecesc „Helianthus” , „Helios” insemnand „soare” , iar „anthus” , „floare”, denumirea de floarea soarelui provenind dintr-un stravechi mit grecesc…

    Potrivit legendei , nimfa apelor, Clyte s-a indragostit intr-o buna zi de zeul soarelui Apollo(sau Helius).Era atat de patrunsa de dragoste incat adeseori statea intinsa pe pamant, cu fata in sus , privindu-si fara incetare, de dimineata si pana seara, iubitul din ceruri. Apollo, insa, nici macar nu o observa. Ceilalti zei i-au luat in seama suferintele si au transformat-o intr-o floare, floarea soarelui. Picioarele ei s-au preschimbat intr-o tulpina, fata in floare si paru-i blond in petalele de un galben aprins.
    Chiar si in aceasta noua infatisare, nimfa continua sa urmareasca cu privirea soarele, floarea soarelui fiind mereu indreptata catre locul din cer unde acesta se afla in orice moment al zilei…

  4. andy spune:

    salut, foarte frumos! poti sa-mi spui cu ce unealta lucrezi?

    • amurgdesuflet spune:

      salut, desigur – e un aparat de pirogravat, artizanal, cel mai probabil mai batran ca mine; :)) nu e o marca anume; ideea e ca la inceput e ok sa lucrezi cu ceva simplu sa vezi daca ai timp si iti place ca e migala; nu stiu daca se merita sa investesti o gramada de bani d ela inceput.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s