10. Cetatea, ongistul si chitara

Pe la pranz, dupa un popas la o bere rece cautam deja loc de stat la masa; am zis ca moldovenii mananc putin mai tarziu, undeva pe la 2 asa ca am timp berechet sa vizitez casa din Humulesti a lui Nica – aia de o vedeam in toate imaginile copilariei mele de cate ori citeam vreo nazbatie din Amintirile lui Creanga.

Frumos, liniste si simplitate; astea sunt cuvintele pe care le asociez cu acea casa; ma simteam ca acasa – deci, taranul [cel putin eu] nu s-a nascut decat intre pereti de huma.

 

IMG_0298.JPG

Am decis intr-un final sa mananc dar nu am avut ocazia intr-un restaurant si m-am bucurat de o zi torida, la soare, cu picioarele in Ozana cea frumos curgatoarea manancand o conserva incalzita pe o piatra. A fost una dintre cele mai bune si relaxante mese de pana acum. La final, pentru ca as dorit sa impart masa cu cineva in drumul spre Cetatea Neamtului am daruit o alta conserva unor copii sarmani. Mare mi-a fost mirarea cand au luat-o cu drag si nu mi-au scuipat printre dinti vesnicul da’ un ban nu dai? M-am bucurat – lucrurile mici sunt mai dragi.

Imaginati-va un rucsac pe doua picioare – asa eram eu, pelerinul, care cauta ceva si inca nu stia ce – dar a aflat abia la finalul pelerinajului (iar despre asta vom vorbi intr-un episod viitor) – va spuneam, imaginati-va doua picioare sub un rucsac vanjos care se deplasau printr-un orasel de munte unde oamenii nu prea sunt obisnuiti cu astfel de ciudatenii, dar nici nu le pasa prea mult. Am purces la drum spre cetate si am inceput, ceea creadeam eu, lungul drum spre varf. Brusc drumul lung (de vreo 10 minute urcare sustinuta) a fost strafulgerat de niste vagi acorduri de chitara.

Chitaraaaaa! 🙂 Uitasem cum suna muzica de atata liniste din capul meu. Am ajuns langa un stand in care un domn sustinea o cauza a unui ONG pentru copii vanzand figurine, folosind o poveste; daca vreaodata treceti pe langa acest stand (http://fundatiasperanta.ro/cine-suntem) ascultati poveste cu figurine (lumanari) din ceara: era odata un mos si o baba, care traiau intr-o padure, mosul avea cativa baieti, baba avea cateva fete… etc.

M-am asezat la umbra sa ascult chitara si logic ca am fost intrebat ce e cu mine; se pare ca mana care spune o poveste primeste si apa si povesti. Am primit povestea mosului si a babei si un cantec fain si apa si am luat si eu o lumanare de care vorbim putin mai incolo.

IMG_0313.JPG

Mi-era dor de chitara si nu m-am putut abtine sa nu zdrangan putin. Stiti, e ca un drog, cand il ai spui ca nu il mai vrei, cand nu il ai, atunci ai nevoie de el. Am purces mai sus la cetate.

Era mai impunatoare si mai falnica decat mi-o aduceam aminte din copilarie cand am mai trecut pe aici cu invatatoarea mea; chiar asa, oare ce mai face dumneaei? Ea care mi-a pus pixul in mana si m-a indemnat sa citesc.

IMG_0328.JPG

Flamura moldoveneasca inca flutura, iar in mintea mea flutura doar poezia lui Cosbuc recitata de Pittis:

Is cu ciara picurati, filele-n bucovna mea,
dar cetesc cum pot din ea
Zicea-aicia de-o cetati care Neamtu se numea.
Si-azidit-o, zice-n cronici
Nemti, Germani sau teutonici.

Frumos loc, nu am ce ziceIMG_0317.JPG

si cu multa istorie in spate. Uneori ma gandesm iaca ce bine mi-ar sta mie ghid.

Am coborat de la cetate si am descoperit 2 perle ale Targului – parcul cu statui din centru,

IMG_0308.JPG

si Monumentul eroilor cazuti in razboi; multi oameni fara nume, fara chipuri, doar o amintire. Lumanarea ce am primit-o mai devreme a avut un rost, iar sentimentul de a rememora pe cineva va fi mai lung decat lumanarea.

Iata ca a venit timpul sa parasesc si Targul si sa pornesc spre alte zari; am rezervat o pensiune in Filioara, langa Agapia, cu gandul sa purced la drum de dimineata spre Parcul Vanatori Neamt.

Ce concluzie am putut sa trag azi: am devenit comod, vreau mancare la restaurant, bere la bar si cazare la pensiune cu apa calda. Poate ca timpul Pelerinajelor cu rucsacul a trecut sau poate ca ala e farmecul. Oricum, pe unde merg, sunt o imagine colorata. Domnul de la pensiune m-a luat cu masina din Targu Neamt si m-a dus la Filioara, era uimit de rucsac, de bete; ba mai mult, i-ar rupt o uniforma cu unul din bete, si era noua. Ups! dar a fost de treaba. Motoul pensiunii era vii turist si pleci prieten. Si chiar asa a fost, ca dupa ceva zile m-am intors acolo.

Cetatea, ONG-istul si chitara… suna a titlu de film prost, dar a fost filmul meu, o zi lunga, cu pierdut de telefon, mers zeci de kilometri si realizari ca tehnologia ma face comod.

Cer senin si oameni insoriti!

T.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s