Hobby recent descoperit

Dacă majoritatea hobby-urilor mele sunt descoperite de ceva ani, acum un an am aflat că îmi mai place ceva – pirogravura. E o tehnică destul de veche de a face mici tabloașe; și dacă era foarte cunoscută si totodată populară în perioada comunistă când orice lucru trebuia să ți-l faci singur, nu pentru că nu erai bani ci pentru că nu aveai de unde cumpăra, acum e o tehnică aproape uitată, dar baza a rămas aceeași – e pentru oameni care apreciază lucrurile făcute cu drag, chin și migală – acel handmade, la modă acum.

Și pentru că eu am un suflet mai batrân m-am simțit atras de acest nou hobby. E drept că am furat de la un om pentru are am mult respect, care face așa ceva de zeci de ani de zile, tot de plăcere, nea’ I. – ba mai mult se pare că am luat și ideea din spate: dacă tot faci un cadou cuiva, fă-l cu mâna ta, dacă acea persoană nu-l va aprecia, sigur nu îl merita de la bun început. E vorba de a pierde ceva vreme din viața ta pentru a face un cadou – timpul și nu banul, e cea mai valoroasă resursă – pentru ca niciodată nu se întoarce.

Mai jos vă arăt un cadou dat zilele astea – din pacate, ca un deștept ce sunt nu am făcut o fotografie după ce l-am terminat de tot – lăcuit și așezat pe fundal de carton.

Sper să puteți observa progresul. Îmi cer scuze pentru imaginile neclare – telefonul meu nu e cea mai bună variantă pentru astfel de fotografii, dar altceva nu am la îndemână. Ca să vă dați seama de migală a durat 12 ore să fac această pirogravură.

Până data viitoare : cer senin si oameni însoriți!

Conturul - prima parte

Conturul – prima parte

conturul - a doua parte

conturul – a doua parte

conturul - final

conturul – final

miezul si inceputul umbrelor

miezul si inceputul umbrelor

floarea

floarea

floarea si tulpina

floarea si tulpina

aproape gata

aproape gata

inca un pic

inca un pic

final - floarea soarelui -

final – floarea soarelui –

Anunțuri